Dacă vreți să știți de simt eu...

Omagiu ....mai mult decât poți să crezi că se poate petrece în așa de scurt timp

Dacă nu ați auzit de limfomul indolent folicular...este ceva care nu dă semne,se dezvoltă în tine, în ani și te răpune apoi în câteva zeci de zile...

Păcat de ființele excepționale care nu au greșit cu nimic, pe care boala le-a macinat fără să dea semne și care au fost sortite să moară în chinuri.

Asta a fost GLAFIRA

Omagiu celei mai bune

O Glafiră sau fir de gladiolă, un nume predestinat de sfântă, un destin al unei ființe execepționale, în felul ei și pentru ceilalți. Numai cine nu a cunoscut-o în deplinătatea manifestărilor ei nu poate să o aprecieze. Sunt calități pe care mulți dintre oameni nu le au, dar există posibilitatea de a fi concentrate într-o singură ființă și asta era sigur Glafira. Modestie pentru că nu îi plăcea să iasă în față sau să fie remarcată, toleranță pentru că vedea multe și nu le agrea întotdeauna și totuși para situațiile respective, tenecitate altruistă pentru că dorea binele celor apropiați și era preocupată de toate amănuntele care puteau genera acest bine, atașată de cei din familie și prieteni astfel încât era capabilă să dea de la ea fără să ceară recompensă, ordonată și strictă în tot ce făcea de la îmbrăcăminte, ținută, modul de a se farda, întreținerea locuinței, obiectele ce o înconjurau, fără a fi tentată spre lucruri scumpe.

Viața fost multă sau puțină, nu știm, dar ce este sigur este că Glafira a reușit pe tot parcursul ei să dea dovadă de înțelepciune, înțelepciunea omului care rabdă ce nu-i place și nu ripostează vehement, înțelepciunea celui care trage din greu și nu se plânge, înțelepciunea celui care face orice numai ca să-i vadă pe cei din jur mulțumiți și fericiți. Cei apropiați, nu uitați câte planificări și meniuri făcea, cu mult timp înainte la diferite ocazii și totul cu balanța „ce se poate face cu câți bani avem’’.

Viața a fost destul de dură cu perioadele politice prin care a trecut, nu s-a plâns că stătea la coadă la lapte de la 5 dimineața pentru fetele ei mici, nu s-a plâns că făcea zilnic trasee de 4-5 km pentru a ajunge la școala unde lucra și a duce sau lua fetele de la cămin, nu s-a plâns că din lipsuri finaciare făcea meditații cu mai mulți elevi pentru a conmpensa alte cheltuieli cu casa și pregătirea fetelor ei, nu s-a plâns că în anumite momente ale căsniciei simțea că soțul nu este prea aproape.

Viața a fost nedreaptă pentru că, nu a greșit cu nimic, nu a avut o comportare care să deranjeze pe alții, practic nu a avut păcate și totuși a existat posibilitatea de a avea o boală pe care nici nu o bănuia și care nici nu-i dădeau semnale de alarmă, până acum două luni. Dacă cineva este bun și drept și le dirijează pe toate nu era normal ca să abată toate acestea asupra unei ființe bune cum era Glafira.

În ultimle zile de suferință își întreba soțul, destul de frecvent: Cu ce am greșit și față de cine, ca să am astfel de chinuri...

Dormi în pace ființă iubită și iartă-ne dacă ți-am greșit

Soțul, fetele tale cu băieții lor, nepoții

S-a stins ușor,dar chinuitor pentru ea,fără să deranjeze pe alții prea mult în 23 septembrie 2014 la 68 de ani.

Dumnezeu să o odihnească în pace